Skip to content

Comertul cu lemn obtinut ilegal interzis

comertul-cu-lemn

Comertul cu lemn obţinut prin tăierea ilegală a copacilor, pe piaţa Uniunii Europene, este interzis incepând din 3 martie 2013, printr-o nouă lege europeana. Obiectivul vizat de această lege este combaterea despăduririi şi a schimbării climatice, a anunţat Comisia Europeană /CE/, transmite AFP.

Legea, care prevede şi sancţiuni în caz de nerespectare, le impune operatorilor care aduc pentru prima dată pe piaţa europeană lemn sau produse derivate din lemn ca mobila, lemn pentru încălzit sau hârtie, să se asigura de legalitatea produselor pe care le comercializează.

Cei care se ocupa cu comertul cu lemn, care cumpără sau vând lemn deja existent pe piaţă trebuie de asemenea să-i consemneze pe furnizorii şi clienţii lor într-un registru, pentru a asigura trasabilitatea produselor.

comertul-cu-lemnExploatarea ilegală a pădurilor „are un impact grav asupra economiei, mediului şi societăţii, merge împreună cu despădurirea şi schimbarea climatică, poate submina eforturile operatorilor legitimi de pe această piaţă şi le poate pune în pericol subzistenţa şi poate fi asociată cu ciocniri legate de exploatarea terenurilor şi resurselor”, avertizează într-un comunicat Comisia Europeană.

Potrivit legii, statelor membre le revine sarcina de a-i sancţiona pe contravenienţii din comertul cu lemn. Aceste sancţiuni pot merge de la amenzi proporţionale cu amploarea pagubelor produse mediului şi confiscarea lemnului şi a produselor derivate din lemn până la suspendarea autorizaţiei de a exercita o activitate comercială.

Statele Unite ale Americii /SUA/ şi Australia au adoptat deja texte legislative similare.

În 2011, comerţul mondial cu produse din lemn din prima transformare a reprezentat o valoare totală de 108 miliarde de euro, dintre care 35% s-a derulat în UE, conform Comisiei.
Sursa: financiarul.ro